„Vin la Steaua dacă am buget de 8 milioane și liber la transferuri”

  • Publicat:
  • Actualizat:

Așa cum ProSport v-a anunțat, Gigi Becali nu renunță la ideea de a-l coopta pe Dinu Gheorghe în organigrama clubului din Ghencea. Cei doi au avut în urmă cu doar câteva zile o nouă întâlnire, ocazie pentru latifundiar să-l abordeze direct pe `Vamă`: “Hai Dinule! Mai trag mult de tine. Nu înțelegi că eu cu tine vreau să reconstruiesc Steaua”

Oficialul Brașovului pare din ce în ce mai tentat să accepte oferta lui Gigi, în condițiile în care Ioan Neculaie nu este dispus să investească masiv în formație, în pauza competițională din vară. În măsura în care nu se dorește performanță sub Tâmpa, Dinu Gheorghe va merge în Ghencea.

Steaua reprezintă o variantă tentantă pentru mine, dar rămâne de văzut și ce se va întâmpla cu FC Brașov. Nu pot să rămân acolo dacă nu se vrea performanță. Trebuie să mă întâlnesc cu domnul Neculaie să discutăm despre ce planuri are, chiar dacă până la urmă echipa este a orașului, nu se numește FC Neculaie, ca să depindă toate de el. Dacă nu mai sunt bani și ei sunt mulțumiți cu locul nouă, să-mi spună și să plec, nu mă cramponez să rămân aici”, a declarat Dinu Gheorghe pentru Adevărul.

`Vamă` nu se teme de eventualele neînțelegeri cu Becali privind strategia echipei și spune că au existat în trecut persoane care au știut cum să colaboreze cu `Războinicul Luminii`. Totuși, în condițiile în care va sosi la formația vicecampioană, Gheorghe susține că are nevoie de un buget de 8 milioane de euro și mână liberă la transferuri: "Nu cred că e o dificil să lucrezi cu Gigi, Olăroiu a colaborat excelent cu el. E o onoare să lucrezi la Steaua, dar aș veni doar în cazul în care voi avea mână liberă să aduc jucători și un buget cam de opt milioane de euro pentru ei. Sunt sigur că un club de talia Stelei poate asigura din sponsorizări și din banii unui patron prosper o sumă consistentă pentru transferuri. La Steaua s-a greșit la începutul sezonului, însă chiar dacă echipa ar pierde Europa League, asta nu ar fi un impediment în calea venirii mele acolo

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ireal! Cum au fost aşteptaţi acasă cei trei fii ai Sidoniei. Imagini sfidătoare: 'Bine v-am găsit'
Ireal! Cum au fost aşteptaţi acasă cei trei fii ai Sidoniei. Imagini sfidătoare: 'Bine v-am găsit'
OUT! Gică Hagi a anunțat că-l dă afară pe cel mai bine plătit jucător de la Farul. Lovitură și pentru FCSB
OUT! Gică Hagi a anunțat că-l dă afară pe cel mai bine plătit jucător de la Farul. Lovitură și pentru…
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la Bollywood. Acum e clar
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la…
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Mara Bănică, transformată TOTAL după ultimele operații estetice. Fanii abia o recunosc
Mara Bănică, transformată TOTAL după ultimele operații estetice. Fanii abia o recunosc
BOMBA anului în showbiz! Anamaria Prodan şi Reghecampf s-au împăcat! „Nu mai are sens să ne mai facem de râs în faţa României!”
BOMBA anului în showbiz! Anamaria Prodan şi Reghecampf s-au împăcat! „Nu mai are sens să ne mai facem de râs…
BANCUL ZILEI. - Îs supărat, mă, Vasile! - De ce, măi Ioane, că de-abia te-ai întors din concediu?!
BANCUL ZILEI. - Îs supărat, mă, Vasile! - De ce, măi Ioane, că de-abia te-ai întors din concediu?!
Un nou drog periculos descoperit în România. S-au emis alerte la nivel european, după ce a murit un copil de 13 ani
Un nou drog periculos descoperit în România. S-au emis alerte la nivel european, după ce a murit un copil de…
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
Iubita fiului Nadiei Comăneci, apariţie de senzaţie. Imagine rară cu tânăra în ziua în care Dylan a fost în culmea fericirii
Iubita fiului Nadiei Comăneci, apariţie de senzaţie. Imagine rară cu tânăra în ziua în care Dylan a fost în culmea…
Lovitură pentru Digi RCS-RDS! Toți abonații din România ar trebuie să știe acest lucru
Lovitură pentru Digi RCS-RDS! Toți abonații din România ar trebuie să știe acest lucru
UNGARIA a dat ordin. Șoferii români care au INTERZIS peste graniță. Se aplică din 19 mai
UNGARIA a dat ordin. Șoferii români care au INTERZIS peste graniță. Se aplică din 19 mai
"Este oribil acolo, să nu mergeți niciodată". Cea mai ieftină stațiune din Spania, capcană pentru turiști
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Halep joacă, astăzi, pe zgură după 2 ani: avertismentul specialiștilor pentru Simona
Halep joacă, astăzi, pe zgură după 2 ani: avertismentul specialiștilor pentru Simona
Ce spune Ciolacu despre creşterea salariului minim: Intenţia clară a Guvernului e să crească la 3.700 de lei
Ce spune Ciolacu despre creşterea salariului minim: Intenţia clară a Guvernului e să crească la 3.700 de lei
Avertismentul RAR pt. șoferi: Nu cumpărați aceste mașini!
Avertismentul RAR pt. șoferi: Nu cumpărați aceste mașini!
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața ei
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața…
×